" Candva ma voi intoarce acasa. Nu voi sta decat cativa ani sa strang ceva bani si ma voi intoarce acasa "
Auzim prea des aceste cuvinte spuse de oameni cu ochii plini de lacrimi, in timp ce isi imbratiseaza cu putere pe cineva drag din familie..
Auzim asta de la oameni ce si-au transformat viata intr-o continua lupta cu ei insisi…oameni pentru care acasa a devenit un loc in care pot venii doar in vacanta…
Pentru unii acasa a devenit un cuvant atat de comun incat nici ei nu cred ca vor mai ajunge vreodata sa rasufle usurati.
Nimeni nu pleaca din placere, iar daca ar face-o, ar fi doar pentru a merge in vizita, undeva, in alta tara.
Este foarte usor sa privesti din partea cealalta, fara sa stii macar cat de greu e sa te adaptezi intr-un alt mediu, cu reguli noi, cu oameni necunoscuti si cu un dor nemarginit in suflet. Un dor ce te macina zi de zi…
Viata nu e simpla, iar daca ar fi, cu totii am alege calea cea ma usoara, sa nu fim nevoiti sa plecam nicicand din tara noastra.
Dar ce sanse ai sa iti poti construi viata pe care ai visat-o din totdeauna ?
Am ales sa scriu acest articol, pentru ca stiu exact ce inseamna sa pleci de acasa, sperand ca acolo undeva vei gasii lumea pe care ai visat-o, dar sa te lovesti de o realitate crunta.., pentru ca viata perfecta nu exista.
Strainatatea nu va putea fi niciodata acasa, pentru ca inima ta nu va putea apartine niciodata niciunui alt loc.
Plin de speranta pasesti in aeroport, cu bagajele pline, cu pachete de la mama (cu mancare buna de acasa) si haine.
Ea, cu ochii plini de lacrimi te roaga sa ai grija, sa o suni in fiecare zi si sa nu uiti sa fi om, asa cum te-a invatat.
Tata, iti strange mana, te roaga sa fi puternic si sa nu uiti ca viata nu e atat de usoara precum pare.
Nu stii de ce, dar sufletul ti se impovareaza…ii strangi tare in brate si mergi catre poarta de imbarcare.
Acolo parca totul trece cu incetinitorul, iar asta datorita multimilor de oameni tristi…
Langa mine un domn vorbea pe camera cu baietelul lui.Mi-am permis sa trag cu ochiul, iar dincolo de ecran era un copil poate de vreo 7 anisori ce il punea pe tatal lui sa ii promita ca anul asta va ajunge la aniversarea zilei lui de nastere..
Tatal isi sterge lacrimile, inghite in sec si ii spune cu o voce ragusita ca va face tot posibilul…
Un sentiment puternic de tristete mi-a strapuns inima si o singura intrebare imi mai trecea acum prin minte “ E bine ceea ce urmeaza sa fac ?” , dar oare cat de rau poate fi ?
Asta urma sa aflu… Urma sa inteleg cat de important e patul de acasa, cat de importanta e farfuria de mancarea pe care mama mi-o oferea zilnic, pentru ca realitatea avea sa ma loveasca rau de tot.
Odata ajuns acolo, nimic din ceea ce am visat ca o sa gasesc, nu exista.
Am invatat ca un om poate dormii pe jos, intr-un frig imens doar pentru a putea avea un loc de munca decent.
Am invatat ca mancarea e scumpa, ca nu poti face figuri, iar farfuria de ciorba de la mama de acasa, e un lux aici.
Am invatat ca banii se fac greu…
Am invatat ca oamenii niciodata nu te vor trata ca pe un egal, atata timp cat tu ai venit in tara lor…
Am invatat ca oamenii varsa lacrimi amare doar pentru un pumn de bani…
Familii se despart, copii cresc fara parinti, parintii imbatranesc fara copii, iar asta pentru ca acasa viata nu e usoara.
Draga Romanie , ce-mi oferi tu mie ?
Dezamagire sau iubire ?
M-ai facut sa plec de mic
Pe-un salariu de nimic .
Lacrimi amare am varsat ,
Familia eu mi-am lasat.
Viata la care am visat ,
Nu e , n-a existat …
Lupt si eu , sa fac ceva
S-o fac mandra pe mama mea ,
Sa nu stie ca mi-e greu ,
Cat dor e-n sufletul meu .
Am plecat printre straini
Dar inima nu ma lasa
Sa ma intorc eu intr-o zi
Intr-un loc , numit Acasa !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu